10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)

Motivul pentru care toate magazinele online și brandurile care se respectă încă trimit mailuri este pentru că ele încă funcționează. În 2021 rata de conversie a email marketingului este de 14,65%, în scădere față de anii precedenți.

Dar asta nu înseamnă că mailul e un canal de comunicare puțin profitabil, mai ales dacă îl compari cu rata de conversie a unui magazin online din România de sub 2%. De fapt, email marketing-ul este unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care le poți face pentru o creștere profitabilă a afacerii tale online.

Începem cu 10 mailuri pe care vrei să le trimiți atunci când ai o afacere online pe care o crești de la an la an. Parcurge cu atenție acest articol, notează-ți ideile bune, pune-le practică, și fii atent la sfârșit pentru că ți-am pregătit și câteva sfaturi tehnice despre cum să implementezi modelele de mailuri prezentate aici.

Iată cele 10 mailuri pe care vrei să le trimiți atunci când vrei să îți crești afacerea online:

  1. Bine ai venit
  2. Mulțumesc
  3. Mailuri pentru coșuri abandonate
  4. La mulți ani! & Cod de reducere
  5. Oferte exclusive membrilor
  6. Reactivare clienți vechi
  7. Noutăți: colecții sau modele noi
  8. Mailuri de vânzare personalizate în funcție de căutările din site
  9. Mailuri de vânzare și cu reduceri
  10. Mailuri de engagement

Înainte să intrăm în pâine, îți dăm o scurtă listă cu elementele unui mail de succes, indiferent dacă vorbim despre unul de vânzare sau de engagement. 

Include asta în fiecare mail pe care îl trimiți

Îți recomandăm să integrezi aceste elemente în template-ul mailurilor pe care le trimiți, indiferent de natura lor:

1. Diferențiatori și beneficii

My Protein include în footerul fiecărui mail (în partea de jos) 3 promisiuni făcute clienților, deci 3 motive pentru care să plaseze o comandă:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
My Protein include în footerul fiecărui mail (în partea de jos) 3 promisiuni făcute clienților

2. Date de contact

Adresa fizică (dacă e cazul), adresa de mail de suport și un număr de telefon.

3. Badge-uri de social media 

Exact ca în exemplul de mai sus, ai nevoie de un scurt call to action și de butoane care să trimită la paginile tale de social media.

4. Posibilitatea de Dezabonare

E oarecum imposibil să trimiți mailuri fără un link de dezabonare, dar asigură-te că acesta e vizibil și că descrierea e sugestivă (numește link-ul ‘Dezabonare’).

5. Link către site-ul tău

În cazul în care trimiți mailuri doar sub formă de text, fără imagini care sunt hyperlinked, asigură-te că incluzi măcar un link spre site-ul sau magazinul tău online.

Acum să trecem direct la cele 11 mailuri pe care îți recomandăm să le trimiți abonaților tăi atunci când ai un magazin online.

1. Bine ai venit!

Cum convingi omul să se aboneze la Newsletter-ul tău e subiectul unui întreg articol, dar după ce ai trecut de acest pas e esențial să-i mulțumești că a făcut acest pas de încredere.

Poți trimite un mail extrem de simplu, cum e cazul mailului trimis de elefant.ro acum mulți ani:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Mail de 'Bine ai Venit!' trimis de elefant.ro

Sau poți trimite variante mai stilizate ale aceluiași mail de Bun venit:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Mail de 'Bun venit!' trimis de Dedeman

Cert este că:

  1. Acest mail de trimite automat cu ajutorul unei funcționalități
  2. Îl scrii o singură dată și folosești acel template pentru fiecare client
  3. Poți include și alte informații relevante, nu trebuie să te limitezi la un simplu Bun venit

Ești interesat de funcționalitățile care fac posibilă trimiterea automată a acestor mailuri? Citește mai multe despre ele în acest articol sau, dacă le vrei acum și pe site-ul tău, contactează-ne pentru o ofertă personalizată.

Ce alte informații relevante poți include în acest mail:

  • Încurajează clientul să-și creeze un profil de site pentru Checkout rapid
  • Detaliază beneficiile contului de client, exact ca în cazul elefant.ro de mai sus
  • Explică-i clientului cum te poate contacta pentru întrebări sau ajutor
  • Cum să își acceseze comenzile
  • Cum poate efectua retururi
  • Referral scheme (dacă e cazul)

Să trecem acum la mailurile de mulțumiri după ce o comandă este plasată.

2. Mulțumesc!

Sigur că e important să fii politicos, dar un mail de mulțumire maschează multe tactici importante de business. Una dintre ele este cea folosită de Notino, care folosește mailul de mulțumesc și de confirmare a comenzii pentru a măsura satisfacția clienților:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Notino folosește mailul de mulțumesc și de confirmare a comenzii pentru a măsura satisfacția clienților

Întrebarea pusă de Notino se numește Net Promoter Score. Aceasta, chiar dacă pare greu de crezut, e indicatorul care prezice cel mai bine creșterea unui business. 

Avem pe Blog un întreg articol despre Net Promoter Score. Te invităm să îl descoperi aici.

eMag folosește mailul de mulțumire pentru a confirma plata, pentru a sumariza conținutul comenzii și detaliile de contact.

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)

Iată ce mai poți include în mailul de mulțumire (sau de confirmare comandă):

  • Data de livrare
  • Link pentru descărcarea facturii
  • Care sunt drepturile clientului: să deschidă coletul la livrare, să returneze comanda gratuit în 30 de zile, cum poate anula comanda
  • Un Call to Action relevant pentru magazinul tău online: descarcă aplicația, de exemplu.

Hai să trecem la un mail mult mai important pentru vânzările tale: cel cu care recuperezi o parte din coșurile abandonate.

3. Mailuri pentru coșuri abandonate

7 din 10 coșuri de cumpărături sunt abandonate, iar motivele nu sunt puține:

  • costuri extra prea mari (costuri de transport sau alte taxe) – 50% dintre cumpărătorii care abandonează coșurile
  • trebuie să își facă un cont pe site – 28%
  • procesul de checkout e prea lung și complicat – 21%
  • nu au văzut costul total din start – 18%
  • livrare lentă – 18%
  • nu au încredere să-și lase datele cardului pe site – 17%
  • website-ul a avut erori/a căzut – 13%
  • politică de returnare proastă – 10%
  • nu au fost suficiente metode de plată – 6%
  • cardul a fost respins – 4%

Poți afla mai multe despre coșurile abandonate în acest articol de pe blog sau poți să explorezi în continuare una dintre cele mai eficiente soluții: un mail de recuperare a coșului de cumpărături.

 eMag trimite un mail care îți reamintește politicos că nu ai finalizat comanda, dar în același timp pune presiune pe tine să o finalizezi. Cum? Cu scarcity de cantitate: finalizează acum comanda, altfel nu voi putea să-ți rezerv obiectele din coș, deci e posibil să nu le mai găsești curând în stoc.

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
eMag trimite un mail care îți reamintește politicos că nu ai finalizat comanda, dar în același timp pune presiune pe tine să o finalizezi

Iată cum formulează elefant.ro subiectul unui astfel de mail:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Cum formulează elefant.ro subiectul unui mail de recuperare coș abandonat

Iar în conținutul mailului găsim neapărat un buton de Call to Action pentru finalizarea comenzii:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Mail trimis de elefant.ro pentru recuperarea coșului de cumpărături abandonat

Fashion Days transmite același mesaj, dar folosește alt design:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Fashion Days transmite același mesaj, dar folosește alt design

4. La mulți ani! & Cod de reducere

Foarte multe branduri folosesc prilejul unei zile de naștere pentru a genera vânzări. De ce să nu o faci și tu?

  1. E neplăcut, dar întreabă clientul care este ziua lui de naștere fie când se abonează la newsletter, fie când plasează o comandă
  2. Fă un template de email cu o urare frumoasă de ‚La mulți ani!’
  3. Introdu un cod cu o reducere relevantă doar pentru el cu ocazia aniversării

Exact asta face Asos în exemplul de mai jos:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Foarte multe branduri folosesc prilejul unei zile de naștere pentru a genera vânzări. De ce să nu o faci și tu?

Cum să crești rata de conversie a mailurilor de ‘La mulți ani’:

  • Pune mereu o dată limită la care expiră codul de reducere (preferabil cu un cronometru)
  • Un buton de Call to Action în care să incluzi un verb: Comandă, Profită ACUM, Vreau reducerea, etc.
  • Amintește-i clientului despre produsele pe care le pot găsi în magazinul tău online: branduri, categorii de produse, best sellers, etc.

Ești interesat de funcționalitățile care fac posibilă trimiterea automată a acestor mailuri? Dacă le vrei acum și pe site-ul tău, contacetază-ne pentru o ofertă personalizată.

5. Oferte exclusive membrilor

Nu trebuie să ai neapărat un program de loializare pentru a le trimite abonaților oferte exlusive. Poți trimite oferte speciale:

  • Persoanelor abonate la newsletter doar pentru că fac parte din comunitatea ta
  • Persoanelor care au plasat în trecut cel puțin o comandă
  • Clienților fideli (cei care au plasat cel puțin 2-3 comenzi în trecut)

Uite cum sună un astfel de mail trimis de H&M doar membrilor din clubul lor de clienți:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Mail trimis de H&M doar membrilor din clubul lor de clienți

Pentru a trimite astfel de mailuri ai nevoie de funcționalități care să îți segmenteze abonații în funcție de diferite criterii (dacă sunt sau nu clienți, produsele de care sunt interesați, și așa mai departe). Noi te putem ajuta cu instalarea acestor funcționalități pe site-ul tău. Contactează-ne aici pentru mai multe detalii.

6. Reactivare clienți vechi

Mailurile care îți reactivează clienții vechi sunt extrem de valoroase pentru că poți capitaliza relațiile în care ai investit deja bani. Clienții vechi au avut un cost de achiziție, apoi ați făcut 1-2 tranzacții, dar din diferite motive au uitat de tine.

În astfel de cazuri e activarea prin mail e o variantă foarte ieftină și eficientă. Trebuie doar să le dai oamenilor un motiv să îți redevină clienți.

Lime oferă în exemplul de mai jos o călătorie gratuită cu trotineta electrică:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Lime își reactivează clienții prin mail cu o călătorie gratuită cu trotineta electrică

7. Noutăți: colecții sau modele noi

Prin astfel de mailuri îți promovezi gratuit noile produse sau colecții către baza de date. 

În exemplul de mai jos, Mobexpert a trimis un mail cu noua colecție de terasă și grădină:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Mobexpert a trimis un mail cu noua colecție de terasă și grădină

8. Mailuri de vânzare personalizate în funcție de căutările din site

Magazinele online trimit multe mailuri de vânzare, dar puține se termină cu o tranzacție. Mailurile care adresează o nevoie reală a clientului au șanse mult mai mari să convertească.

Booking.com e un exemplu de brand care face asta în online, și o face foarte bine.

Vezi mai jos subiectele mailurilor trimise de Booking.com:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Subiectele mailurilor trimise de Booking.com:

Conținutul mailului adresează în mod direct o nevoie a clientului (aceea de a pleca în călătorie către o anumită destinație, într-un anumit interval calendaristic):

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Conținutul mailului adresează în mod direct o nevoie a clientului (aceea de a pleca în călătorie către o anumită destinație, într-un anumit interval calendaristic)

Pentru a trimite mailuri atât de personalizate (și de eficiente), ai nevoie de funcționalități care știu să-ți targheteze abonații în funcție de căutările de pe site. Noi te putem ajuta cu instalarea acestor funcționalități pe site-ul tău. Contactează-ne aici pentru mai multe detalii.

9. Mailuri de vânzare și de reduceri

Mailuri de vânzare sunt banale, dar necesare. 

Scurt disclaimer: Trimite aceste mailuri cu măsură!

E tentant să trimiți DOAR mailuri de vânzare (aici le includem și pe cele cu reduceri). TE RUGĂM SĂ NU FACI ASTA.

Oamenii s-au abonat la newsletter-ul tău pentru a obține beneficii, nu pentru a fi spamați cu oferte și reclame. E în regulă să le trimiți ocazional astfel de oferte, dar raportul ar trebui să fie de 1 la 4 sau chiar de 1 la 5. Adică la fiecare mail de vânzare trimis, să trimiți alte 4 sau 5 mailuri în care îi oferi conținut relevant și valoros.

Buuuuun. Acum să vedem cum poți trimite altfel de mailuri de vânzare (adică mai puțin plictisitoare, care oferă ceva valoare și care nu sună ca o reclamă ambulantă).

Kodable e un brand american de educație online pentru copii care chiar știe să comunice în online. Mailul lor de vânzare încearcă să te convingă să-ți înscrii copilul într-un trial gratuit (după care să le plătești serviciile), însă într-un mod foarte smart.

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Mailul de vânzare trimis de Kodable deghizat în mail de engagement

Mailul nu are ca subiect vreo reducere, nici îndemnul de a profita de cele 7 zile gratuite de test. Subiectul mailului vorbește despre cum codarea îți face copilul mai creativ (beneficiu). 

Au inclus și necesarul buton de Call to Action din orice mail de vânzare (‘Start a free 7 day trial’) și un testimonial colorat care se deghizează perfect în conținutul mailului.

Așadar, un mail de vânzare trebuie neapărat să conțină:

  • Un subiect atrăgător
  • Beneficiile pe care le obține clientul dacă îți cumpără produsul
  • Un call to action
  • Testimonial(e)

Desigur, nu toate mailurile de vânzare din online arată așa, iar ăsta nu e neapărat un lucru rău. Iată varianta trimisă de Intimissimi:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
Observi beneficiul cu scarcity de timp care te presează să comanzi acum (dacă comanzi până la data de 18 iulie ai transport gratuit)?

ePantofi.ro nu mai stă la taclale și trece direct la acțiune:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
ePantofi.ro nu mai stă la taclale și trece direct la acțiune

Iar My Protein se folosește de bannere cu grafică super stilizată pentru a-și da mesajul mai departe:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
My Protein se folosește de bannere cu grafică super stilizată pentru a-și da mesajul mai departe

10. Mailuri de engagement

În final, hai să vorbim despre mailurile de engagement, adică acele mesaje în care nu vinzi nimic, nici nu îți prezinți produsele și nici nu le ceri oamenilor să facă ceva.

Doar te conectezi cu audiența ta de abonați și le trimiți un gând sau o idee utilă care să le amintească că exiști.

Cam cum face Fuckup Nights în exemplul de mai jos:

mailuri, 10 Mailuri pe care Vrei să le trimiți pentru a-ți Crește Afacerea Online (cu 17 modele de mail)
În mailurile de engagement te conectezi cu audiența ta de abonați și le trimiți un gând sau o idee utilă care să le amintească că exiști.

Concluzie

Email marketing-ul e un instrument pe care nu îl poți ignora în online. Poate că nu toate cele 10 mailuri sunt potrivite pentru tine și afacerea ta online, dar cu siguranță găsești măcar 2-3 care să te inspire din lista de mailuri pe care ți-am propus-o azi:

  1. Bine ai venit
  2. Mulțumesc
  3. Mailuri pentru coșuri abandonate
  4. La mulți ani! & Cod de reducere
  5. Oferte exclusive membrilor
  6. Reactivare clienți vechi
  7. Noutăți: colecții sau modele noi
  8. Mailuri de vânzare personalizate în funcție de căutările din site
  9. Mailuri de vânzare și cu reduceri
  10. Mailuri de engagement

Automatizează, crește, scalează

Sigur că la începutul unei afaceri poți discuta prin telefon, mail sau viu grai cu fiecare nou client. Însă pe măsură ce îți crește afacerea vei automatiza 99% din astfel de comunicații.

Noi îți instalăm pe site funcționalitățile care îți țin minte clienții și care îți pot segmenta audiența după criteriile dorite de tine. Te ajutăm să recuperezi o parte din cele 70% de coșuri de cumpărături care rămân nefinalizate, și îți creăm infrastructura prin care să-ți reactivezi clienții cu template-uri de mail potrivite pentru stadiul de cumpărare în care aceștia se află.

Ne găsești și pe social media (aici e pagina noastră de Facebook și cea de Instagram), dar așteptăm să ne auzim la telefon și să vorbim despre business-ul tău după ce completezi acest formular

Spor la conversii!

Share this on:

Facebook
Twitter
LinkedIn

ABOUT US

We’re the game changers of web development services. Our no compromise, no bullshit approach has led us to create projects that deliver outstanding results.

Follow us on

AlyMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a AlyMedia cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Privacy Settings saved!
Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services