Cum să alegi culorile pe site pentru a genera vânzări cu până la 24% mai mari

Când contează culoarea?

Poate că uneori nu contează culoarea pe care o alegi. Însă culoarea – sau mixul de culori – pot avea un impact semnificativ de business atunci când creezi un produs nou, când alegi variante de packaging sau când decorezi un nou magazin. Culorile contează enorm dacă ești designer, leader, arhitect, bucătar sau părinte – și trebuie să decorezi camera celui mic astfel încât să se odihnească și să învețe bine.

După cum ai intuit deja, culoarea contează foarte mult când îți construiești un site – sau când vrei să-i faci un facelift celui vechi. Articolul de azi va trece puțin prin bazele psihologiei culorilor iar apoi va intra în detaliile fiecărei culori în parte – în contextul de web design. E vorba de acele culori folosite în imaginea principală de pe un site, în headline-uri, prețuri, culoarea de background, bara de sus, butoane sau pop-up-uri. 

Să începem.

Cum ne impactează culorile

Culorile ne schimbă starea și atitudinea – și nu o spun doar pentru că sună bine. Odată văzută de ochiul uman, culoarea este procesată de hipotalamus. Acesta la rândul lui trimite semnale sistemului endocrin și, într-un final, glandei tiroide. Aceasta din urmă secretă hormoni care cauzează schimbări ale stării de spirit. Astfel, ți se schimbă emoțiile și comportamentul.

Culorile au un impact atât de mare încât cele potrivite îți pot crește rata de conversie pe site cu până la 24% (conform acestui studiu).

Este deci extrem de important să alegi culorile potrivite pe site-ul companiei tale.

Psihologia culorii

Conform unui studiu recent, un vizitator își formează părerea despre site-ul, brandul și produsul tău în 90 de secunde. Din această interacțiune, culoarea are cel mai mare impact – de 62-90% - asupra atitudinii nou formate. 

Și, după cum știi deja, primele impresii durează cam pentru totdeauna. Să intrăm deci în detalii despre acest element de design de care depinde succesul afacerii tale online.

Cum să alegi culoarea perfectă – sau mixul potrivit

Culoarea pentru un nou site, magazin online, logo sau ambalaj se alege cu aceste 3 elemente în minte:

  • Audiența țintă
  • Scopul cu care e folosită
  • Locul în care e aplicată

De exemplu, pe site-ul Noriel are sens să vezi o combinație jucăușă de culori. Oamenii vând jucării iar o culoare sobră – cum ar fi negru – nu ar fi fost potrivită.

Culorile pe un site pentru copii

Pe site-ul Fashion Days publicul țintă este format din femei. La fel ca pe Noriel – dacă te gândești că mamele cumpără în general jucării iar copiii nu au acces la cardurile părinților. Chiar dacă segmentele de piață abordate de cele 2 site-uri se pot chiar intersecta în materie de gen, vârstă, statut socio-economic -  abordările sunt diametral opuse.

Femeile sunt abordare în două ipostaze diferite ale vieții – cea de mamă și cea de femeie interesată de fashion. Astfel, cele două site-uri trezesc emoții și trăiri total diferite – prin design, culori și abordări.

site Fashion-Days culorile folosite

Vei găsi mai jos motivul – foarte logic – pentru care Fashion Days a ales un header negru și nuanțele acelea de turcoaz în imaginile principale. Până atunci însă îți voi spune câteva trucuri utile în alegere culorilor – pe site și nu numai. 

Trucuri pentru alegerea culorilor

#1 Femeilor nu le place gri, portocaliu și maro. Le place albastru, mov și verde

Diferențele sociologice în preferințele pentru culori sunt atât de relevante încât există o întreagă ramură de studiu pe tema asta.

Culorile preferate de femei și de bărbați
Sursă imagine: aici

Am testat teoria

Ce să vezi? Site-urile mari care se adresează femeilor folosesc aceste 3 culori – exact ca în cazul Fashion Days de mai sus. 

Sephora a ales combinații de verde și albastru cu mici contraste de roz și portocaliu. On point.

Culorile folosite pe siteuri pentru femei

Furla își promovează noul produs pe un fundal ce include nuanțe naturale de verde. Cu toții iubim o bucățică de natură.

Ce culori sa alegi pe site ALY Media

Iar Zara știe cum să folosească albastrul în avantajul brandului.

Cele mai bune culori pentru un magazin online ALY Media

Pe site-ul MK predomină o poză outdoorsy, unde predomină nuanțele de verde și albastru caracteristice cadrelor din natură.

Michael-Kors ce culori sa alegi in header pe site

Însă nu doar site-urile marilor branduri știu să folosească culorile în avantajul lor. Și site-urile realizate de noi care au ca audiență femeile sunt bogate în nuanțe de violet, verde sau albastru. Pentru Poțiunea Magică, de exemplu, am ales un combo de culori dintre cele preferate de femei – puțin mov cu nuanțe de albastru și verde. Perfect:

Am ales nuanțele preferate de femei și când am construit site-ul Home Made Spa:

Web design ALY Media

Mulți oameni cred că rozul e culoarea preferată în general de femei. Vă înșelați. Chiar dacă rozul sugerează feminitate în psihologia culorii, nu este culoarea preferată a majorității femeilor. 

Atunci când targetezi femei, încearcă tonuri de albastru, roz sau violet în loc de roz pentru magazinul tău online, landing page-ul sau site-ul de prezentare. Astfel, s-ar putea chiar să ai o rată de conversie mai bună. 

#2 Bărbații preferă albastru, verde și negru

Însă le displace violet, portocaliu și maro. Negru, albastru și verde sunt asociate în mai multe culori cu masculinitatea. 

Brandurile care se adresează exclusiv bărbaților apelează destul de des la negru pe site-urile lor. 

Culorile de pe un site care se adreseaza barbatilor

Site de prezentare ALY Media

Albastrul e folosit cu succes pe site-ul Playstation. Evident, această culoare se potrivește foarte bine cu produsul și cu elementele de branding.

Albastru pe un site de prezentare

Semnificația culorilor

Albastru

Dacă nu e cea mai folosită culoare în web design, cu siguranță e în top 3. Corporațiile iubesc să folosească albastrul pentru a-ți spune că ”shhh, e ok, ai încredere în noi!”

Albastrul transmite încredere, pace, ordine și loialitate. Îți să o senzație de calm și o poți folosi pe site sau landing page pentru a crea sentimentul de siguranță și încredere. Până la urmă, cel mai mare site de socializare din lume folosește culoarea asta.

ALY Media marketing online

În general instituțiile bancare folosesc albastrul în prezența online și cea offline deopotrivă.

Site de prezentare

La fel și brandurile sau instituțiile care au nevoie de încrederea ta pentru a exista.

Culorile folosite pe siteul unei banci

Probabil că și PayPal are conversii mai bune cu un site predominant albastru.

Banca Mondială nu are nevoie de cine știe ce conversii online dar e o instituție care vrea să transmită încredere, siguranță și seriozitate.

Web development ALY Media

Când am realizat site-ul Olga Gudynn am ales în header o combinație jucăușă de culori – până la urmă e vorba de o instituție pentru copii. Însă toate elementele de pe site sunt în rest albastre – tocmai pentru a transmite gradul de seriozitate și performanță al școlii.

site de prezentare ALY Media Olga-Gudyyn-1

Unde să NU folosești albastru

În orice business care are legătură cu alimentația. Oamenii asociază albastrul cu otrava din vremuri demult apuse – și asta ne-a rămas cumva întipărit în gene. S-a dovedit că mâncăm instinctiv mai puțin din farfurii de culoarea albastră – în cazul în care aveai de gând să te apuci de dietă.

Roșu

Roșu nu e la fel de folosit ca albastrul, cel puțin în web design. De fapt, mi-a fost destul de greu să găsesc un site care să folosească roșu ca principală culoare în hero image. 

Spre deosebire de recele albastru, roșu e culoarea pasiunii, o culoare caldă care contribuie la dezvoltarea apetitului. De aceea se potrivește cu brandurile de mâncare.

Culorile folosite pe un site de mancare

Negru

Ok, tehnic nu e tocmai o culoare dar cu siguranță e o variantă safe cu care să mergi în materie de design. Negrul e masculin însă e folosit cu succes de brandurile de lux – indiferent dacă acestea targhetează în principal femei sau bărbați. Teilor e primul exemplu care mi-a trecut prin cap – deși trebuie să recunosc că acel caruel din hero imagine conține și imagini bogate în verde, albastru și roz – preferatele femeilor.

Web design site lux Teilor

Mercedes folosește de asemenea negrul pe site. Cu cât tonul de negru e mai închis, cu atât produsul e mai luxos – sau cel puțin asta percepe creierul nostru conform psihologiei culorilor. Negrul este asociat cu eleganță, putere și rafinament – adică exact cum vrei să te simți într-un magazin (online) de lux. 

Design site masini de lux

Galben

Galben este prima culoare pe care ochiul uman o observă, fiind cea mai vizibilă. De aceea este folosit în semnele rutierele, pentru marcaje sau atenționări.

Design de ce se foloseste galben in avertizari rutiere

Culoarea galben e asociată cu soarele – deci cu vara – cu veselia, speranța, și ospitalitatea. 

Poate cel mai cunoscut logo galben:

Logo galben semnificatie culoare

Conform unui expert în culoare, galbenul activează centrul din creier responsabil cu anxietatea.

Așa că nu ți-aș recomanda să folosești galben în hero image-ul de pe site – mai puțin în cazul în care o faci în doze foarte mici, cum ar fi pe butoanele de call to action. Nu convingi oamenii să cumpere după o experiență obositoare care declanșează o senzație de anxietate.

Verde

Verdele e un simbol cromatic al naturii. E una din culorile preferate ale tuturor, femei și bărbați deopotrivă. Este culoarea care se procesează cel mai ușor de către ochi și care se folosește în magazine pentru a crea o stare de relaxare.

Folosește verde pentru business-ul tău dacă are legătură cu:

  • Natura
  • Produse de exterior
  • Organic/bio
  • Mediul înconjurător
  • Sănătate

Am ales verdele când am construit site-ul Nomasvello – această culoare se potrivește cel mai bine cu identitatea de brand și cu mesajul transmis de acesta (de tinerețe veșnică, frumusețe).

Realizare magazin online ALY Media Nomasvello

The isolation effect

Efectul de izolare, sau the isolation effect, este definită de către psihologia culorii și are loc când un element ce captează atenția – cum ar fi următorul pas necesar spre conversie – este singurul într-o anumită culoare. Verdele este ideal în astfel de cazuri pentru că funcționează cel mai bine, deși tehnica se aplică pentru orice culoare.

Efectul de izolare culorile buton verde pe site

Scrollează puțin mai sus pentru a vedea cum Facebook folosește efectul izolării cu butonul de culoare verde – singurul loc de pe site în care este aplicată această culoare.

Portocaliu

Această culoare e folosită de brandurile care au o latură creativă și distractivă. Portocaliul e cald, puternic și atrage atenția. E folosit și pentru a inspira încredere în sine și competitivitate.

Mastercard are portocaliu în logo și îl folosește pe site sau pe alte elemente de branding – inclusiv pe butoanele de CTA.

Branduri care folosesc portocaliu pe site

Amazon are de asemenea elemente de branding în portocaliu pe care le folosește cu succes pe site – vezi icon-urile portocalii, bara de search sau numărul de produse din coș. Cu toate astea, portocaliul e folosit ca accent și nu e culoarea dominantă.

Amazon foloseste portocaliu pe site

Noi folosim de asemenea portocaliu, atât în identitatea vizuală cât și în culorile de pe site.

ALY Media web deisgn

Când am construit trainersport.ro știam că portocaliul se potrivește perfect cu brandurile active, care au legătură cu sportul și performanța. De aceea am mers pe elemente de portocaliu atât în header cât și pe paginile de produs.

Realizare magazin online ALY Media Trainer Sport

Alb

Să nu uităm și de alb. Până la urmă, Google e unul dintre cele mai folosite site-uri din lume și folosește o tonă de alb.

Google foloseste mult alb pe site

Îmi place un site care folosește mult alb. Îți dă un sentiment de spațiu, respiro, libertate, și curat.

Concluzie

Fiecare culoare are puncte forte și puncte slabe când e folosită pe un site. Roșu simbolizează pasiunea, dragostea și apetitul însă poate să însemne și pericol sau furie. Albastrul e logică, calm și încredere însă poate însemna și tristețe (feeling blue?) și este până la urmă o culoare rece.

Nu există culoarea perfectă la fel cum nu există site-ul perfect. Ci doar site-ul perfect pentru tine. Te sfătuiesc deci să iei în considerare următoarele aspecte atunci când alegi culorile pentru viitorul tău site:

  • Alege o culoare care se potrivește cu brandul și produsul tău
  • Folosește contrastul în favoarea ta – în special pentru call to action
  • Alege culoarea care să placă audienței țintă
  • Testează! Vizitatorii dau până la urmă verdictul. Cea mai bună culoare e cea care face oamenii să apese pe buton și să cumpere

Hai online!

Ai nevoie de un partener pentru o nouă prezență online? Hai să vorbim despre nevoile tale de business. Spune-ne mai multe despre viitorul tău proiect la contact@alymedia.com sau sună-ne la 0733.177.355.

Poți de asemenea să afli mai multe despre realizarea unui nou magazin online aici.

Râmâne pe joia viitoare.

Spor la conversii!

Anda 

Online Marketer @ALY Media

Facebook Comments

Share this on:

ABOUT US

We’re the game changers of web development services. Our no compromise, no bullshit approach has led us to create projects that deliver outstanding results.

Follow us on

ALY Media uses cookies to personalize and enhance your experience on our Website. We inform you that we have updated our policies to integrate in them and in the current activity of ALY Media the most recent changes proposed by Regulation (EU) 2016/679 on the protection of natural persons with regard to the processing of personal data and on the free movement of data. of these data. Before continuing to browse our Website, please take the time to read and understand the contents of the Cookie Policy. By continuing to browse our Website you confirm your acceptance of the use of cookies in accordance with the Cookie Policy. Remember, however, that you can change the settings of these cookies at any time by following the instructions in the Cookie Policy.

Privacy Settings saved!
Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services