Învață 6 skill-uri relevante în orice domeniu în maxim 20 de ore

Trăim o perioadă dificilă. Antreprenorii trebuie să-și reinventeze afacerile, mulți angajați se află în șomaj tehnic sau au rămas pur și simplu fără job. Cei care își continuă activitatea se gândesc pe bună dreptate că siguranța jobului le este amenințată de mediul de afaceri instabil. 

Nu poți influența economia și nici pandemia, dar ce poți face este să lucrezi la câteva skill-uri care te vor ajuta în carieră indiferent de domeniul tău curent – sau viitor – de activitate.

Skill-urile despre care îți vorbesc azi sunt utile pe timp de pandemie, vor fi utile peste 100 de ani și cu siguranță au ajutat oamenii și acum 1,000 de ani. 

Să începem.

6 skill-uri bune pentru toți

Cele 6 skill-uri utile indiferent de situație sunt următoarele:

  • Învață să înveți
  • Scrisul
  • Vorbitul în public
  • Meditația
  • Formarea de obiceiuri
  • Negocierea

Învață să înveți

Primul skill e poate cel mai important din „trusa” ta de abilități. Odată ce știi să înveți, îți va fi mult mai simplu să acumulezi noi skill-uri pe parcursul vieții. Dacă ai dat click pe acest articol probabil că procesul tău de învățare nu s-a terminat la absolvirea liceului sau a facultății. Pentru mine abia atunci a început 😊

În cât timp înveți ceva nou?

Malcolm Gladwell a făcut faimoasă regula celor 10,000 de ore în cartea lui, Outliers. Am citit-o cel puțin de 2 ori și nu mi-a scăpat din mână nimic scris de Gladwell. DAR nu sunt absolut de acord cu ideea propagată odată cu popularizarea cărților lui Gladwell cum că ar dura un job full time timp de 5 ani să înveți ceva nou.

Poate ai nevoie de timpul ăsta să ajungi un pianist excelent, un atlet sau un mare jucător de șah. Regula celor 10,000 de ore se referă la experți în domenii dificile.

20 de ore

S-a dovedit că ai nevoie de 20 de ore de exersare pentru a învăța ceva nou la un nivel decent (dacă știi cum să înveți). În 20 de ore poți învăța:

  • Să conduci o mașină
  • O limbă străină
  • Să cânți la un instrument
  • Să te bați cu sabia
  • Cam orice vrei tu

Cum funcționează

Iată curba de învățare:

skill, Învață 6 skill-uri relevante în orice domeniu în maxim 20 de ore

Încetăm să învățăm lucruri noi din motive mai degrabă emoționale decât cognitive. Fizic și intelectual suntem perfect capabili să învățăm cam orice pe parcursul vieții. Motivul pentru care nu o facem este că, la început, durează mult mai mult timp până când “îți iese”. Asta te face să te simți prost. Nimănui nu-i place să creadă despre el că e prost. Așa că preferăm să nu ne punem în acea situație de frustrare.

skill, Învață 6 skill-uri relevante în orice domeniu în maxim 20 de ore

Durează cam 20 de ore să depășești platoul din curba de învățare și să ajungi suficient de bun cât să nu mai fie frustrant. Trebuie doar să înveți să înveți și să ai disciplina necesară pentru a face față acelui sentiment frustrant de neputință când nu te descurci prea bine 😊

skill, Învață 6 skill-uri relevante în orice domeniu în maxim 20 de ore

Cum să înveți un nou skill în 20 de ore

1. Fragmentează-l

Ceea ce vedem noi ca fiind un skill complex este de fapt un conglomerat din mai multe skill-uri mărunte. Descompune un skill înfricoșător așa cum ai face-o cu un joc de lego și observă care sunt părțile cele mai mici. Odată ce ai făcut asta, vei vedea că foarte puține din acele skill-uri – cam 20% - îți aduc 80% din rezultate. Începe să le exersezi pe acelea 20%.

De exemplu, o chitară mică hawaiiană poate face sute de acorduri, însă cu 4 acorduri poți cânta 80% din cântecele pop din ultimii 50 de ani. Tare, nu?

2. Exersează suficient cât să greșești

Poate începi cu o carte sau cu un curs online despre skill-ul pe care vrei să îl aprofundezi, dar nu folosi asta ca o scuză pentru a nu exersa. Te ascunzi în spatele teoriei? Procrastinezi. Ai nevoie să încerci și să greșești ca mai apoi să știi cum să corectezi. Ăsta e cel mai bun proces de învățare.

3. Desființează barierele

Cu toții avem anumite bariere care ne împiedică să ne concentrăm și să facem un progres real. Poate e social media, televizorul, un prieten care te sună sau propriul copil – fă-ți un sistem prin care să elimini aceste bariere măcar pentru câteva minute.

4. Exersează cel puțin 20 de ore

Resurse utile

Vreau să păstrez o lungime rezonabilă pentru acest articol așa că îți voi da câteva surse utile pe care le poți folosi pentru a învăța să înveți. Ideea explicată mai sus este de aici, te invit să vezi tot filmulețul (merită!):

Scrisul

E foarte important să știi să scrii. Nu contează dacă ești antreprenor, programator sau content marketer. Pur și simplu nu există scurtătură aici. 

Resurse utile:

  • Aplicația Știi să scrii pentru Android
  • DEX pentru Android
  • Citește cât mai multe cărți

Pe partea de IOS e un gap pe piața educațională (cel puțin pe limba română). O fi din lipsă de cerere? Poate se schimbă lucrurile între timp 😊

Pentru limba engleză:

Vorbitul în public

Vorbitul în public este una dintre cele mai înspăimântătoare activități pentru mulți oameni. Dar nu trebuie să fie așa. Rațional, e o frică irațională. 

De obicei ocaziile în care trebuie să vorbești în public nu sunt prevăzute cu luni înainte (cum mi-ar plăcea mie să stea lucrurile în Universul meu utopic). Din nou, nu contează ce profesie ai. Dacă ești antreprenor, nu poți evita asta la nesfârșit. Dacă ești angajat, nu știi unde te va duce cariera – în special în vremurile astea incerte.

Vorbitul în public e un skill extrem de util pe care îl vei avea pe viață – la fel ca toate skill-urile din articolul de azi.

De ce?

  • Crește încrederea în tine
  • Mai mult curaj
  • Înveți claritate în exprimare

Cum înveți să vorbești în public

  • Începe cu prieteni și cunoscuți
  • Vorbește pe teme care te pasionează
  • Notează reacțiile non-verbale ale celor care te ascultă. Observă ce anume captează interesul
  • Caută oportunități să te adresezi unor grupuri mici-medii 
  • Spune o poveste de suficient de multe ori. Într-un final o să-ți iasă
  • Frecventează evenimente sau cluburi de public speaking

Resurse utile:

Meditația

Probabil că ai fost expus(ă) la multe mesaje pozitive despre meditație de-a lungul anilor. Liderii o fac, la fel și oamenii care excelează în toate domeniile. 

De ce să meditezi?

  • Reduci stresul
  • Mai multă claritate în gândire
  • Adormi mai rapid
  • Îmbunătățești calitatea somnului
  • Iei decizii mai ușor

Cum înveți să meditezi?

Resurse utile

Formarea de noi obiceiuri

Devii suma obiceiurilor tale zilnice. Nimeni nu obține succesul dintr-o dată. Succesul are un momentum câștigat cu ani în urmă, fiecare zi pe rând.

Cum ar fi să poți scăpa de obiceiurile tale nocive și să le înlocuiești cu unele care chiar contribuie la persoana care vrei să devii? În loc de țigara de dimineață, shake-ul proteic. În loc de scroll-ul de dimineață, lectura de dimineață. Și tot așa.

Ei bine, asta este posibil. Există o știință în spatele formării de noi obiceiuri iar eu sunt fascinată de subiect. Aș putea continua la nesfârșit dar încerc să mă rezum la 2-3 idei (găsești în partea de resurse mai multe locuri de unde te poți informa). 

Cum formezi un obicei nou

1. Observă-ți obiceiurile curente

Notează-ți toate obiceiurile de pe parcursul unei zile. Nu încerca să schimbi nimic, doar observă.

2. Cuplează noul obicei cu unul vechi

După ce mă spăl pe dinți dimineața (obicei vechi), îmi iau echipamentul și ies la alergat (obicei nou).

3. Stabilește ora și locul faptei

Crede-mă, are sens. Atunci când programăm o activitate, există mult mai multe șanse ca aceasta să se și întâmple. 

Citesc în fiecare seară la ora 21 în pat, înainte de culcare.

4. Adaptează-ți mediul

Fă-ți mediul prietenos pentru noul obicei. Vrei să alergi în fiecare dimineață? Pune adidașii la ușă (și ascunde dulciurile). Vrei să citești seara? Pune o carte pe pernă. 

Alte trucuri care te ajută să construiești noi obiceiuri:

  • Cuplează o activitate pe care vrei să o faci cu una care trebuie să o faci. De exemplu, am citit despre un tip care și-a conectat bicicleta de fitness la TV astfel încât Netflix funcționează doar când bicicleta merge la o anumită viteză. Clever.
  • Alătură-te unui grup în care noul tău obicei este norma.
  • Fă ceva ce te motivează imediat după noul obicei (un masaj după fiecare workout).
  • Automatizează (când e posibil). De exemplu, transferă automat 10% din salariu într-un cont de economii, ia-ți un câine (automatizezi 2 plimbări zilnice pentru cel puțin zece ani + multă fericire), vaccinează-te.
  • Găsește-ți un partener. Puteți să vă dezvoltați împreună noul obicei sau doar să-i raportezi săptămânal câteva micro obiective pe care le stabiliți de la început.

Toate aceste sfaturi sunt luate de aici și sunt bazate pe cartea lui James Clear, Atomic Habits. Ți-o recomand din inimă.

Resurse utile

Negocierea

Traversarea străzii e o negociere.

Coada de dimineață din cafenea (din vremurile bune) e o negociere.

Negocierea nu e un skill de business. E bine să stăpânești skill-ul negocierii când îți discuți salariul, dar și când cumperi o casă sau când te cerți cu partenerul de viață. 

Capacitatea de a negocia e utilă în special în perioada asta, când nu ai aceeași siguranță de job și când clienții își pierd puterea de cumpărare.

De ce să înveți să negociezi?

  • Salariu mai mare
  • Deal-uri mai bune
  • Lucrezi la proiecte mai interesante
  • Mai multă încredere în tine
  • Îți găsești un job mai ușor
  • Gestionezi conflictele mai bine

Personal, nu sunt un maestru al negocierii. E clar un skill la care am de lucrat. Cu toate astea, sunt conștientă de importanța lui și am o idee despre cum îl poți învăța. Am de gând să parcurg aceiași pași anumerați mai jos: 

1. Începe cu căștiguri mici

Nu e nevoie să te pui în situații în care să negociezi. Întâmpini zilnic astfel de oportunități doar că nu le-ai observat până acum. Începe cu lucruri mici, cu oameni familiari ție. Negociază-ți poziția când alegeți ce să mâncați sau la ce film să vă uitați.

2. Gândește win-win

S-ar putea ca ceea ce vrei tu să nu impacteze în mod negativ ceea ce își dorește celălalt. Multe situații de negociere nu sunt un zero-sum game și puteți cu toții să obțineți ce vă doriți (într-o oarecare măsură).

3. Ascultă

E ușor să ai o singură perspectivă într-o negociere. E mai dificil să ai două sau mai multe perspective și chiar să asculți poziția celuilalt. Mai dificil, dar mult mai sănătos.

4. Pune întrebările potrivite

Întrebări deschise, care îți ajută interlocutorul să comunice. Evită întrebările de tip da/nu.

5. Spune ce vrei

Într-un final, nu-ți fie teamă să-ți spui poziția și articulează clar ce îți dorești.

Reurse utile:

  • Articol de pe blogul Harvard
  • Spune NU
  • Curs plătit dar foarte fain
  • Curs gratuit Yale University

Concluzie

6 skill-uri necesare de când lumea.

20 de ore fiecare.

120 de ore care îți pot schimba viața. 

Chiar dacă sunt doar 120 de ore, ia-le pe rând. Fă-ți un obicei din a învăța și vei fi mult mai câștigat pe termen lung decât dacă te extenuezi pe perioada pandemiei cu ore întregi de cursuri online.Life long learning e o alegere, un stil de viață, o valoare personală.

Ești pregătit să-ți upgradezi viața cu noi skill-uri?

Îți mulțumesc că ai ajuns până la sfârșit. Îți mulțumesc și dacă dai un share.

Afacere online

Dacă în perioada asta complicată mai trebuie să-ți și muți afacerea în online pe lângă să acumulezi diverse skill-uri, aruncă o privire peste pachetele noastre de criză.

Pe scurt, am creat pachete cu prețuri prietenoase și metode de plată înțelegătoare pentru:

  • Magazine online
  • Site-uri de prezentare
  • Landing pages
  • Platforme de video streaming pentru grădinițe, săli sau antrenori de fitness, psihologi
  • Platforme online de livrări pentru restaurante

Dacă ai nevoie de mai multe detalii, scrie-ne la contact@alymedia.com sau hai să ne auzim la 0733.177.355.

Share this on:

Facebook
Twitter
LinkedIn

ABOUT US

We’re the game changers of web development services. Our no compromise, no bullshit approach has led us to create projects that deliver outstanding results.

Follow us on

AlyMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a AlyMedia cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Privacy Settings saved!
Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services